Toate definitiile

TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec.

tăfălóg, V. tofolog.

tăvălúc și -úg m. (ca vălătuc, vălug, tumurug) și n., pl. e și urĭ (rudă cu vălug și vălătuc. Cp. și cu tăvălesc). Buștean rătund [!]. Cilindru care se rostogolește pe ogor după boronit ca să se sfărîme toțĭ bulgăriĭ, orĭ pe arie ca să se desprindă grăunțele, orĭ pe un drum ca să se netezească petrișu [!]. Cilindru de lemn (orĭ de fer [!]) care se pune supt [!] o greutate (de ex., o ladă de banĭ) ca s´o poțĭ muta (V. chezăș). – Și tăfălug, tefelug, pl. e, și tăfălog, pl. oage (vest).

tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge