Toate definitiile

TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea.

TĂCÚT adj. 1. v. ursuz. 2. v. liniştit. 3. calm, liniştit. (Pe aleile ~.) 4. liniştit, mut. (Natură ~.)

Tăcut ≠ comunicativ, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreţ

TĂCÚT¹ s. n. (În expr.) Pe tăcute(le) = în tăcere, pe ascuns. [Formă gramaticală: (în expr.) tăcute(le)] – V. tăcea.

TĂCÚT², -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea.

2) tac, tăcút, a tăceá v. intr. (lat. tacére, it. tacére, pv. tazer, fr. taire). Nu vorbesc, nu fac nicĭ un zgomot. Tacĭ din gură! expresiune pleonastică p. a impune maĭ multă tăcere.

tăcút, -ă adj. Care tace din natura luĭ (taciturn, mocnit): om tăcut. Lipsit de zgomot: casă tăcută. Pe tăcute, fără a vorbi saŭ a face zgomot: a lucra pe tăcute.

!tăcút s. n.