Toate definitiile

TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. 1. Tranz. A arde ceva până când se face tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune.

TĂCIUNÁ vb. v. carboniza.

tăcĭunéz (mă) v. refl. (d. tăcĭune). Mă îmbolnăvesc de tăcĭune: grîŭ tăcĭunat.

tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză