Toate definitiile

TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau înv. întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea.

TĂCÉRE s., interj. 1. s. v. linişte. 2. interj. v. linişte. 3. s. v. muţenie. 4. s. v. întrerupere. 5. s. v. dis-creţie. 6. s. acalmie, calm, linişte, pace, (înv. şi reg.) paos, (înv.) lin, liniştire, molcomire. (Stare de ~ deplină în natură.)

Tăcere ≠ destăinuire, gălăgie, larmă, mărturisire, strigăt, ţipăt, vorbire, zgomot

tăcére f. Starea celuĭ ce tace. Liniște, lipsă de zgomot: tăcerea pădurilor. Tăcere ! strigăt de impus tăcere.

tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri