Toate definitiile
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
tăbâltóc adj. m. (reg.; fig.) scurt și gros.
tăbâltóc1 (om scund și îndesat) (reg.) s. m., pl. tăbâltóci
tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce
TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.
TĂBÂLTÓC s. v. săculeţ, săcuşor.
TĂBÂLTÓC, tăbâltoace, s. n. (Reg.) Săculeț. – Comp. ucr. tobolec.
tăbîltóc, V. tăbultoc.
tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într´o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).