Toate definitiile
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv a lui tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă1 + suf. -iță.
TĂBLÍŢĂ s. (rar) placă, (pop.) tablă, (reg.) tabelă, (înv.) panachidă. (~ pentru şcolarii începători din trecut.)
tăblíță și (vechĭ) ta- f., pl. e (dim. d. tablă; vsl. sîrb. bg. rus. pol. tablica). Tablă mică, placă: pe ușă era o tăbliță pe care scria ceva. V. abac.
tăblíță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe
tabliță, V. tăbliță.
tăblíță și (vechĭ) ta- f., pl. e (dim. d. tablă; vsl. sîrb. bg. rus. pol. tablica). Tablă mică, placă: pe ușă era o tăbliță pe care scria ceva. V. abac.