Toate definitiile
TĂBLÍE, tăblii, s. f. 1. Tablă1 (2). 2. Parte a unei lucrări de tâmplărie, fierărie sau arhitectură, formată dintr-un panou de lemn, de metal, de faianță, de material plastic etc. fixat pe scheletul unei mobile, al unei uși. – Din ngr. távli.
TĂBLÍE s. (înv. şi reg.) tablă. (~ a unei mobile.)
tăblíe f. (ngr. tavlia). Tablă mică de lemn saŭ de alt-ceva: ușă cu tăbliĭ. – Vechĭ tab-, tav-.
tăblíe (tă-bli-) s. f., art. tăblía, g.-d. art. tăblíei; pl. tăblíi, art. tăblíile
táblă f., pl. e (fr. table, masă, d. lat. tabula, de unde și it. távola. V. tabla). Suprafață pe care se poate scrie saŭ lucra. Suprafață neagră, de obiceĭ mobilă, pe care se scrie cu creta în școale [!]. Tinichea de acoperit casa: o casă acoperită cu tablă. Pagină zețuită. Sumar, tabloŭ saŭ listă în care se arată pe scurt și sistematic cuprinsu uneĭ cărțĭ: tabla de materiĭ. Tabloŭ făcut ca să vezĭ tot odată: tabla înmulțiriĭ. Lecțiune de învățat (Crg.). Pl. (bg. sîrb. tabla, ngr. távla). Un joc cu doŭă zarurĭ care se aruncă pe doŭă table cu marginele rîdicate [!] și care table se închid ca o cutie (fr. trictrac). Tablele Legiĭ, Cele zece Poruncĭ ale luĭ Moĭse, săpate pe lespezĭ. Cele doŭă-spre-zece Table, cele 12 table de aramă pe care aŭ fost săpate la 450 în ainte [!] de Hristos primele legĭ ale Romanilor. Tabla regească, Curtea de Apel în Ungaria veche. Table saŭ tăblițe ceruite. V. ceruĭesc. – L. V. și tavlíe, tablíe (ngr. tavlia).
tablíe, V. tablă.
tăblíe f. (ngr. tavlia). Tablă mică de lemn saŭ de alt-ceva: ușă cu tăbliĭ. – Vechĭ tab-, tav-.