Toate definitiile

TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță de vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse.

TIRS s.n. 1. Toiag lung cu care era înfățișat zeul Bachus, împodobit cu frunze de iederă și de viță de vie și în vârf cu un con de pin. 2. (Bot.) Inflorescență în formă de con de brad. [Pl. -suri. / < fr. thyrse, lat. thyrsus, gr. thyrsos].

TIRS s. n. 1. toiag împodobit cu frunze de viță, de iederă și în vârf cu un con de pin, purtat de zeul Dionysos; ferulă (1). 2. inflorescență în formă de con de brad. (< fr. thyrse, lat. thyrsus, gr. thyrsos)

*tirs n., pl. urĭ (vgr. thýrsos). Bastonu bacantelor (un băț cu cucuruz de brad în vîrf și învălătucit în viță și ederă). Bot. Așezarea florilor în forma cucuruzuluĭ de brad, ca la liliac, castan ș. a.

tirs s. n., pl. tírsuri

1) tîrș m. (d. tîrș 2 și tîrșit, adică „crescut la pămînt”. Cp. și cu vgr. thýrsos, ramură de viță. Și sîrb. trš, a. î.). Est. Un fel de brad pitic care crește pe țancurile munților: acolo sus, în frig, îs numa [!] tîrșĭ uscațĭ de vînturĭ și-ĭ cetina lor așa (roșcată). S. n., pl. urĭ. Vreascurĭ (de brad): să culegem niște tîrșurĭ și să facem foc (Cr.). Tîrn felezăŭ, mătură mare: grapa vine după plug să´ngroape sămînța cu niște tîrșurĭ de mărăcinĭ (Univ. 8 Sept. 1929; 4, 3).

2) tîrș, interj. care arată zgomotu încălțămintelor tîrlite saŭ al uneĭ petre [!] turtite aruncate pe o suprafață netedă.