Toate definitiile

TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

TÂNĂR adj., s. 1. adj. v. nevârstnic. 2. adj. crud, fraged. (Plantă ~.) 3. s. adolescent. (Un ~ fer-cheş.) 4. s. (fam.) june, (înv.) cocon. (Pe vremea când eram ~.) 5. s. fecior, flăcău, (pop. şi fam.) june, (Olt. şi Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. şi Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.)

TÂNĂR s. v. ginere, mire.

Tânăr ≠ bătrân, vârstnic

tînăr (-ră), adj. – 1. June. – 2. Fraged. – Var. tiner. Mr., megl. tinir. istr. tiner. Lat. tĕnĕr, prin intermediul formei populare *tĕnĕrus (Pușcariu 1734; REW 8645), cf. it. tenero, prov. tenre, fr., cat. tendre, sp. tierno, port. terno. Despre fonetism (tinăr › tînăr prin influența lui ă), cf. Rosetti, BL, V, 35; Rosetti, Mélanges, 173. Uz general (ALR, I, 179); sensul al doilea este un galicism din epoca romantică, azi în desuetudine. Der. tineret (var. Mold. tinerit), s. n. (tinerime, animale tinere); tînără, s. f. (fată, adolescentă); tinerețe (mr. tinireață), s. f. (junețe, adolescență), cu suf. -ețe, cf. bătrînețe (după REW 8647, din lat. *tĕnĕritĭa, cf. it. tenerezza, v. sicil. tinirizza, fr. tendresse, sp., port. terneza; sensul de „duioșie” pe care îl dă Negruzzi cuvîntului rom. este o improprietate care se explică prin fr.); tinerime, s. f. (tineret, mulțime de tineri); întineri, vb. (a deveni tînăr). – Din rom. provine țig. terne „tînăr”, cf. Claveria, NRFE, VII, 127.

tî́năr și (vest) tínăr, -ă adj., pl. tinerĭ, tinere (lat. tĕnĕr, vgr. térên, fraged; it. ténero, pv. tenro. Forma rom. presupune un latin *tênĕr, poate, pin [!] met. cantitățiĭ d. vgr. térên, că, alt-fel, s´ar fi prefăcut în ținăr, ca tĕnet în ține. Cp. cu pers. avestic tauruna-, tînăr. V. tinereță). Care a trecut de copilărie, dar nu e bătrîn: om, cal, copac tinăr [!]. Care a ajuns la un rang înalt maĭ devreme de cît [!] de obiceĭ: general tînăr. Care datează de puținĭ anĭ: regat tinăr [!]. S. m. Adolescent, flăcăŭ (om cam între 16-28 de anĭ): ĭa stăĭ, tinere !

tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere