Toate definitiile

TÚRIŢĂ s. (BOT.) 1. (Galium aparine) (reg.) aspri-şoară, cornăţel, lipici, lipicioasă, scai-mărunt. 2. turiţă-mare (Agrimonia eupatoria) = (reg.) turicioară, coada-racului, scai-mărunt.

TÚRIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.

túriță s. f., g.-d. art. túriței; pl. túrițe

túriță f., pl. e (sîrb. túrica, bg. tórica, rus. torica, id., d. vsl. treti, a călca). 1. O plantă erbacee rozacee cu ghimpĭ micĭ și încîrligațĭ care crește pe marginea drumurilor (agrimónia eupatória). Are proprietățĭ astringente. 2. O plantă erbacee rubicacee numită și asprișoară, cornățel, lipicĭ, lipicioasă și scaĭ mărunt (gallium aparine). Fructele eĭ aŭ ghĭmpĭ și se prind de haĭne, de unde-ĭ vine numele de lipicĭoasă. 3. O plantă cariofilee numită și hrana vaciĭ (spérgula arvensis). 4. O plantă erbacee boraginee care crește pin [!] locurĭ aride (echinospermum láppula). – Și turíță după R. C. 12, 147).