Toate definitiile

turc (-ci), – Otoman. – Mr. turcu, megl. turc. Tc. turk (Șeineanu, II, 369; Lokotsch 2114), cf. ngr. τοῦρϰος, sl. turύkύ. – Der. turcoaică, s. f. (femeie din Turcia); turcaleț, s. m. (varietate de zmeu; varietate de patlagină); turcesc, adj. (turc); turcește, adv. (în limba turcă; ca turcii); turci, vb. (a converti la islamism); turcie, s. f. (înv., limba turcă); turcime, s. f. (mulțime de turci); turcism, s. n. (cuvînt turcesc); turculeț, s. m. (copil turc; Banat, sticlete, Carduelis elegans; anemonă, Anemone nemorosa); turcoază, s. f., din fr. turquoise; turchiaz (var. Olt. turchez), adj. (albastru-verzui), unul din puținele cuvinte fr. care au uz popular.

FLOAREA-TÚRCULUI s. v. păpădie.

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TURC s., adj. 1. s. (înv. şi pop.) necredincios, (înv. şi reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, (ir.) şalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.

turc adj. m., s. m., pl. turci; adj. f. túrcă, pl. túrce

Turc, Turcoáĭcă s. (vsl. Turŭkŭ, ngr. Tûrkos). Om care are limba turcească drept limbă maternă (Populațiunea Turciiĭ e de vre-o 18 milioane, dintre care ¼ străinĭ). Cap de Turc, un fel de dinamometru care are o căpățînă de forma unuĭ turban (cap de Turc), în care trage cu cĭocanu cel ce-șĭ încearcă puterea. Fig. Om în care daŭ toțĭ (cĭuca saŭ gazda bătăilor). Cum e Turcu, (așa) și pistolu, cum e stăpînu, și sluga; cum e Tandea, și Mandea; cum e unu, așa și cel-lalt. A fugi par´că daŭ Turciĭ și Tătariĭ, a fugi în panică, ca odinioară cînd năvăleaŭ aceștia.