Toate definitiile

TÚLNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemănător cu buciumul; p. gener. bucium. – Et. nec.

túlnic, túlnică, túlnici, túlnice, adj. (reg.) zăpăcit, aiurit.

TÚLNIC¹, tulnice, s. n. Instrument de suflat asemănător cu buciumul.

TÚLNIC², -Ă, tulnici, -ce, adj. Cu capul tulburat; zăpăcit, năuc.

túlnic s. n., pl. túlnice

1) túlnic n., pl. e (cp. cu bg. dulec, ibric cu botu ca țeava, dulica, rît; rut. duló, cimpoĭ; rus. duló, gură de tun, dúlínyĭ, de gură de tun, dúlĭce, îmbucătură de trompetă). Trans. Munt. Bucĭum: răsunetu plin al tulnicelor războĭnice (Goga, VR. 2, 12, 380).

2) túlnic, -ă adj. (mrom. tul, zăpăcit). Munt. vest. Zăpăcit. V. turlac și troĭnic 2.