Toate definitiile

TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.

TRÂNTÍ vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. şi fam.) a (se) bufni, a (se) buşi. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ uşa de perete.)

TRÂNTÍ vb. v. lăsa, respinge.

trîntí (-tésc, -ít), vb. – 1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”.

trântí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântésc, imperf. 3 sg. trânteá; conj. prez. 3 să trânteáscă

trîntésc v. tr. (vsl. *trontiti, de unde și rus. trutitĭ, a strînge, și ceh. troutiti; a împinge). Arunc la pămînt un adversar în luptă (se zice și despre cal față de călăreț și despre vînt, curent de apă ș. a.): acest cal trîntește, era un vînt de te trîntea. Daŭ (aplic) violent: ĭ-a trîntit un pumn în nas. Fig. Fam. Scot (fac, nasc, zic) pe neașteptate: a trînti o casă, un copil, o carte, o vorbă, o mincĭună. V. refl. Mă exercit la trîntă saŭ mă joc răsturnîndu-mă: copiiĭ se trînteau pin [!] ĭarbă. Mă arunc, mă las: se trînti la pămînt de durere.