Toate definitiile
TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Instanță judecătorească (cu atribuții determinate). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Local în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet care judecă o cauză, un proces la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal.
TRIBUNÁL s. (JUR.) (înv.) pretoriu, scaun, (rusism înv.) presustvie, (înv., în Transilv.) tabulă.
TRIBUNÁL s.n. 1. Instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 2. Local unde funcționează o astfel de instanță. 3. Complet care judecă o cauză, un proces. [Pl. -le, -luri. / < fr. tribunal, cf. lat. tribunal].
TRIBUNÁL s. n. 1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții. 2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 3. local în care funcționează o astfel de instanță. 4. complet care judecă o cauză, un proces. (< fr., lat. tribunal)
*tribunál n., pl. e (lat. tribúnal, tribunális). Judecătorie maĭ mare de cît [!] judecătoria propriŭ zisă și maĭ mică de cît [!] curtea de apel: tribunal civil, comercial, corecțional. Magistrațiĭ care compun această judecătorie: tot tribunalu, prezident de tribunal. Fig. Jurisdicțiune morală: tribunalu conștiințeĭ.
TRIBUNÁL s. (JUR.) (înv.) pretoriu, scaun, (rusism înv.) presustvie, (înv., în Transilv.) tabulă.
TRIBUNÁL s.n. 1. Instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 2. Local unde funcționează o astfel de instanță. 3. Complet care judecă o cauză, un proces. [Pl. -le, -luri. / < fr. tribunal, cf. lat. tribunal].
TRIBUNÁL s. n. 1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții. 2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 3. local în care funcționează o astfel de instanță. 4. complet care judecă o cauză, un proces. (< fr., lat. tribunal)