Toate definitiile

TOLOÁCĂ s. v. ogor, pârloagă.

TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.) 1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.

toloácă (oa dift.) f., pl. e (rut. rus. tolóka. V. clacă, tolocesc). Nord. Loc maĭ întins în sat orĭ la marginea satuluĭ unde pasc vitele orĭ se joacă copiiĭ. V. imaș.

toloácă (reg.) s. f., g.-d. art. toloácei; pl. toloáce