Toate definitiile
ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.
ŢOI s. v. scorţar, ţiclean.
țoi1 (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țóii
țoi2 (păhărel) s. n., pl. țóiuri
țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ.
ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.
ŢOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puţoi. (Un ~ cu ţuică.)
ȚOI2, țóiuri, s. n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință)
țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ.
TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”.
TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ul nopţii.) 2. zor, (pop. şi fam.) dârdoră. (În ~ul muncii.)
TOI s. v. animozitate, balamuc, bătălie, ceartă, cârd, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gălăgie, gâlceavă, gros, hărmălaie, huiet, învrăjbire, larmă, litigiu, luptă, mulţime, neînţelegere, scandal, stol, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vrajbă, vuiet, zarvă, zgomot, zâzanie.
tói (-iuri), s. n. – 1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc. toy „chef, ospăț” (Pușcariu, Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V. – Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni).
toĭ n., pl. inuz. urĭ (turc. geagataic, cum. toĭ, ospăț). Vechĭ. Gălăgie, tărăboĭ: a face toĭ. Încăĭerare, concurs, întrecere (Cant. N. Cost.). Azĭ. Punct, culminant, dric: în toĭu ospățuluĭ, veriĭ, lupteĭ. A-țĭ face toĭu de rîs, de plîns, de băut, a rîde, a plînge, a bea cît aĭ vrut (Iov. 247).
toi1 (punct culminant) s. n.
toi2 (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri
TOÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra, striga, ţipa, urla, zbiera.
toí, toiésc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a face zgomot. 3. a (se) calma, a (se) liniști.
TOÍ1, toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi2.
toĭésc v. tr. (d. toĭ ? V. destoĭ). Nord. Rar. Mustru. V. intr. Strig, răcnesc.