Dictionar de sinonime

DEMASCÁ vb. a se autodemasca, a se trăda. (S-a ~ fără voie.)

DEMARÓR s. (TEHN.) pornitor. (~ al unui motor.)

DEMARCÁŢIE s. v. delimitare.

DEMARCÁT adj. v. delimitat.

DEMARCÁRE s. v. delimitare.

DEMARCÁ vb. v. delimita.

DEMARÁJ s. v. demarare.

DEMARÁRE s. (TEHN.) demaraj, pornire. (~ unei maşini.)

DEMARÁ vb. (TEHN.) a porni. (Maşina ~.)

DELUŞÓR s. v. colină.

DELÓC adv. defel, nicicum, nicidecum, (înv. şi pop.) necum, nicicât, nimic, (pop. şi fam.) ioc, (reg.) hici, nicicacum, nicidecât, (Olt. şi Munt.) neam. (Nu pot ~ să-l văd.)

DELIRÁRE s. (MED.) v. delir.

DÉLNIŢĂ s. (IST.) jirebie, sesie. (Forma de proprietate numită ~ era cunoscută în Moldova sub numele de jirebie şi în Transilvania sub numele de sesie.)

DEMÍSIE s. (înv.) paretisire, paretisis, prostire. (~ dintr-o funcţie.)

DEMENŢIÁL adj. v. nebunesc.

DEMÉRS s. v. intervenţie.

DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.

DEMNITÁR s. (POL.) (înv.) dregător, ureadnic. (Un înalt ~.)

DEMN adj. 1. vrednic. (~ de luat în seamă.) 2. res-pectabil. (Un om ~; o purtare ~.) 3. mândru. (O ţinută ~.)

DEMÂNCÁT s. v. aliment, hrană, mâncare.

DEMITIZÁRE s. v. demistificare.

DEMÂNCÁRE s. v. aliment, hrană, mâncare.

DEMITIZÁ vb. v. demistifica.

DEMÍTE vb. v. destitui.

DEMÍTERE s. v. destituire.

DEMISTIFICÁ vb. a demitiza.

DEMISTIFICÁRE s. demitizare.

DEMISIONÁ vb. (înv.) a paretisi, a se prosti. (A ~ dintr-o slujbă.)

DEMNITÁTE s. 1. poziţie, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orânduială, şedere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. v. titlu. 3. v. onoare.

DEMOAZÉLĂ s. v. domnişoară, duduie.