Toate definitiile

SATISFÁCȚIE, satisfacții, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Ceea ce produce mulțumire; motiv, prilej de a fi satisfăcut. 2. Act prin care cineva repară o ofensă adusă cuiva; act prin care cineva obține sau dă cuiva ceea ce pretinde, dorește sau i se cuvine. ◊ Expr. A cere (sau a da) satisfacție = a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Var.: (înv.) satisfacțiúne s. f.] – Din fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.

SATISFÁCŢIE s. 1. v. bucurie. 2. mulţumire, (rar) satisfacere. (Am cel puţin ~ că ...)

SATISFÁCŢIE s. v. împlinire, îndeplinire, realizare, satisfacere.

Satisfacţie ≠ insatisfacţie, necaz, nemulţumire

SATISFÁCȚIE s.f. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Împlinire a unei dorințe, a unei aspirații. ♦ a cere (sau a da) satisfacție = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Gen. -iei, var. satisfacțiune s.f. / cf. fr. satisfaction, lat. satisfactio].

SATISFÁCȚIE s. f. sentiment de mulțumire, de plăcere. ◊ împlinire a unei dorințe, aspirații. ♦ a cere (sau a da ~ = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. (< fr. satisfaction, lat. satisfactio)

satisfácție (-ți-e) s. f., art. satisfácția (-ți-a), g.-d. art. satisfácției; pl. satisfácții, art. satisfácțiile (-ți-i-)

satisfacțiúne f. (lat. satisfactio, -ónis). Mulțămire: s’a întors plin de satisfacțiune. Reparațiunea uneĭ ofense: a cere, a da satisfacțiune. – Și -ácție.