Toate definitiile

SATÍRIC, -Ă, satirici, -ce, adj. Cu caracter de satiră; care ține de satiră. ♦ Înclinat spre satiră. Spirit satiric. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care satirizează; autor de opere satirice. ♦ (Substantivat, n.) Conținut, caracter specific satirei. – Din fr. satirique, lat. satiricus.

SATÍRIC adj., s. 1. adj. sarcastic, (livr.) acrimonios, (înv.) satiricesc, (fig.) biciuitor, caustic, incisiv, înţepător, muşcător, pişcător, şfichiuitor, tăios, usturător. (Ton ~.) 2. adj. epigramatic, (fig.) caustic, incisiv, înţepător, muşcător, usturător. (Poezie cu caracter ~.) 3. s. (rar) satirist. (Gr. Alexandrescu a fost un mare ~.)

SATÍRIC, -Ă adj. Specific satirei; care ține de satiră; ironic, batjocoritor, mușcător. // s.m. Autor de satire. // s.n. Conținutul, caracterul specific al unei satire. [Cf. lat. satiricus, fr. satirique].

SATÍRIC¹, -Ă I. adj. specific satirei; care ține de satiră; ironic, batjocoritor, mușcător. II. s. m. autor de satire. III. s. n. conținut, caracter specific satirei. (< fr. satirique, lat. satiricus)

SATÍRIC², -Ă adj. referitor la satiri. ♦ dansuri ĕ = dansuri licențioase executate în reprezentațiile de drame satirice; dramă ~ă = (la greci) poem dramatic, patetic și comic, în care corpul era compus din satiri. (< fr. satyrique, lat. satiricus)

satíric¹ adj. m., pl. satírici; f. satírică, pl. satírice

satíric² (persoană) (rar) s. m., pl. satírici

satíric³ (conținut specific satirei) s. n.

1) *satíric, -ă adj. (lat. satiricus, d. sátira). De satiră: stil satiric, poemă satirică. Pornit spre satiră, spre ironie: spirit satiric. Care scrie satire: poet satiric. Subst. Scriitor satiric. Adv. A scrie satiric.

2) *satíric, -ă adj. (vgr. satyricós, d. sátyros, satir). De satir, al sátirilor: dans satiric. Dramă satirică, la vechiĭ Grecĭ, poemă dramatică patetică și comică tot odată (tragi-comedia) în care coru era compus din sátirĭ.