Toate definitiile

SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. ♦ Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul sau un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

SÁRCINĂ s. 1. v. povară. 2. v. greutate. 3. v. graviditate. 4. v. gestaţie. 5. v. obligaţie. 6. v. oficiu. 7. v. atribuţie. 8. angajament, îndatorire, obligaţie, (pop.) legătură. (~ ta faţă de el este ...) 9. răspundere, responsabilitate. (Grea ~ şi-a luat.) 10. v. însărcinare. 11. v. menire. 12. v. funcţie. 13. (FIZ.) electricitate. (~ pozitivă.) 14. (FIZ.) sarcină electrică = a) cantitate de electricitate; b) masă electrică; sarcină magnetică = masă magnetică.

sárcină (sárcini), s. f. – 1. Încărcătură, greutate, povară. – 2. Obligație, îndatorire, misiune. – 3. Graviditate. – Mr. sarțină, istr. sǫrcirę. Lat. sarcina (Pușcariu 1523; REW 7598), cf. v. it. sarcina (calabr. sarcina, apul. sarcene). – Der. însărcina, vb. (a încărca; a împovăra, a încredința; afecunda, a lăsa gravidă); însărcinare, s. f. (misiune, mandat); însărcinat, s. m. (trimis, responsabil); desărcina, vb. (a destitui); sărciner, s. n. (Mold., Trans., Olt., par cu ramificații, folosit ca suport).

pováră f., pl. erĭ și (vechĭ) ărĭ (vsl. povora, și podŭvora, targă). Vechĭ. O veche măsură de greutate (125 de ocale) numită și tar, tovar și sarcină (Iorga, Negoț. 227). Sumă de o mie de galbenĭ. Azĭ. Greutate, sarcină, încărcătură: povara uneĭ căruțe, unuĭ cal, uneĭ corăbiĭ, (și fig.) a anilor, a bătrînețiĭ. – Și povoară și (vechĭ) pohoară, pl. orĭ și (vechĭ) oare. Și povăr (Prav. Gov. 133) n. fără pl. V. tar și tărhat.

sárcină s. f., g.-d. art. sárcinii; pl. sárcini

sárcină f., pl. ĭ (lat. sarcina, bagaj de călătorie, it. sarcino, sarcină de lemne). Greutate saŭ bagaj purtat în spate saŭ în mînă: o babă c’o sarcină de vreascurĭ. Starea uneĭ femeĭ însărcinate: o sarcină grea. O veche măsură de greutate (125 de ocale), numită și povărat și tar și saŭ tovar (Iorga, Negoț., 227). Fig. Greutate, angara, povară, muncă pe care trebuĭe s’o împlineștĭ: multe-s în sarcina luĭ. Bir de plătit statuluĭ orĭ servitute: proprietate fără nicĭ o sarcină. Funcțiune, misiune, însărcinare: o sarcină onorifică, o sarcină delicată. – Și sarcenă (Biblia 1688). V. calabalîc.

SĂRCINÁ vb. v. însărcina.