Toate definitiile

SANHEDRÍN s. n. Tribunal suprem la vechii iudei; fig. grup de oameni care formează un cerc închis, având pretenția de a da, într-un anumit domeniu, sentințe infailibile. – Din fr. sanhédrin.

SANHEDRÍN s. (IST.) sinedriu. (~ era tribunal penal la vechii evrei.)

SANHEDRÍN s.n. Tribunal la vechii evrei; consiliu suprem prezidat de marele preot, care judeca pricinile importante, interpreta legea și delibera asupra chestiunilor publice. ♦ (Fig.) Grup închis de oameni care pretind a da sentințe fără greș. [< fr. sanhédrin < gr. synedrion – tribunal, adunare].

SANHEDRÍN s. n. tribunal la vechii evrei; consiliul suprem prezidat de marele preot, care judeca pricinile importante, interpreta legea și delibera asupra chestiunilor publice. (< fr. sanhédrin)

* sanhedrín n., pl. urĭ (cuv. ebraic alterat din vgr. synedrion. V. sinedriŭ). Tribunalu suprem din Ierusalim al vechilor Jidanĭ p. judecarea crimelor politice și altele. Fig. Tribunal suspect.

sanhedrín (-he-drin) s. n.