Toate definitiile
SANCTUÁR, sanctuare, s. n. (Adesea fig.) Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt și interzis profanilor; p. gener. locaș de cult. [Pr.: -tu-ar] – Din lat. sanctuarium, fr. sanctuaire.
SANCTUÁR s. 1. v. altar. 2. naos. (~ în templele antice.) 3. v. sfânta sfintelor.
SANCTUÁR s.n. 1. Edificiu consacrat ceremoniilor religioase; altar, loc sfânt. 2. (Fig.) Loc consacrat pentru un anumit lucru; loc inviolabil. [Pron. -tu-ar. / < lat. sanctuarium, cf. fr. sanctuaire].
SANCTUÁR s. n. loc într-un templu sau într-o biserică consacrat ceremoniilor religioase; altar, loc sfânt. ◊ (fig.) loc inviolabil. (< lat. sanctuarium, fr. sanctuaire)
* sanctuár n., pl. e (lat. sanctuarium, d. sanctus, sfînt). Locu cel maĭ sfînt al unuĭ templu saŭ al uneĭ bisericĭ interzis profanilor. La Jidanĭ, partea cea maĭ secretă a templuluĭ din Ierusalim, în care se păstra arca alianțeĭ. Fig. Loc sfînt orĭ care inspiră respect: această casă e un sanctuar al onoriĭ.