Toate definitiile

rînd n., pl. urĭ (vsl. rendŭ, rînd, rus. read, ung. rend. V. orînd, pareatcă). Ființe saŭ lucrurĭ puse pe o singură linie alăturea unele de altele (nu în șir): un rînd de soldațĭ, de copacĭ. Generațiune: multe rîndurĭ de oamenĭ aŭ murit. Linie, cuvinte scrise unu după altu: acest prost nu poate scrie nicĭ doŭă rîndurĭ. A citi pintre [!] rîndurĭ, a pricepe ce nu e scris de-a dreptu. Etaj, cat (Mold.): casă cu doŭă rîndurĭ. Strat, pătură: soarele m´a pîrlit în cît [!] mi s´a luat un rînd de pele [!]. Tăcîm, garnitură, costum complet: un rînd de haĭne, de primenelĭ. Dată oară: de rîndu acesta, în multe rîndurĭ (de maĭ multe orĭ). Moment, timp cînd să: a-țĭ veni rîndu, a lua cuĭva rîndu (a i te substitui la o muncă saŭ la un folos). Rînduĭală, ordine, samă [!], obiceĭ, procedură, fel de traĭ: nu știa rîndu țăriĭ (Vechĭ). A pune la rînd, a alinia. A veni la rînd, a-țĭ veni rîndu să. A fi de rînd, a fi de serviciŭ. De rînd, ordinar, prost: om de rînd, haĭne de rînd. Pe rînd (maĭ rar de-a rîndu) unu după altu, succesiv: aŭ plecat pe rînd.