Toate definitiile
RUJĂ-DE-TOÁMNĂ s. v. crizantemă, dumi-triţă, steliţă, tufănică.
RUJĂ-FLOARE-MÁRE s. v. salvie-albă.
RUJA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
RÚJĂ2, ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.]- Cf. fr. ruche.
RÚJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaş, roşăţică, urechelniţă, verzişoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stâncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stâncă.
RÚJĂ s. v. bujor, iarba-osului, îmbujorare, împurpurare, măceş, mălăoi, nalbă, roşeală, roşeaţă, roză, rumeneală, smirdar, trandafir, trandafir sălbatic.
RÚJĂ1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală în obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galben-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.
RUJĂ-DE-DEÁL s. v. salvie-albă.
RÚJĂ1 s. f. culoarea metalului incandescent. (< fr. rouge)
RÚJĂ2 s. n. bandă încrețită plisată de tul, de dantelă etc., obiect la obiecte de îmbrăcăminte. (< fr. rouche)
!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji
!rújă-de-toámnă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-de-toámnă; pl. rúji-de-toámnă
rújă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-gálbene; pl. rúji-gálbene
RUJĂ-DE-TOÁMNĂ s. v. crizantemă, dumi-triţă, steliţă, tufănică.
RUJĂ-DE-DEÁL s. v. salvie-albă.
RUJA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
RUJĂ-FLOARE-MÁRE s. v. salvie-albă.
RÚJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaş, roşăţică, urechelniţă, verzişoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stâncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stâncă.
RÚJĂ s. v. bujor, iarba-osului, îmbujorare, împurpurare, măceş, mălăoi, nalbă, roşeală, roşeaţă, roză, rumeneală, smirdar, trandafir, trandafir sălbatic.
RÚJĂ1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală în obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galben-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.
RUJIGÁLBENE s. pl. v. mărită-mă-mamă.
RÚJĂ1 s. f. culoarea metalului incandescent. (< fr. rouge)
RÚJĂ2 s. n. bandă încrețită plisată de tul, de dantelă etc., obiect la obiecte de îmbrăcăminte. (< fr. rouche)
rújă f., pl. ĭ (sîrb. ruža, roză, trandafir, bg. „nalbă”; rut. róža, rúža, roză, rus. róža, nalbă sălbatică; vsl. roža, roza, d. lat. rosa, roză; ung. rózsa). Vechĭ. Azĭ Trans. Numele maĭ multor florĭ de cîmp numite în bot. rhodiola rósea, heliánthemum și rosa canina (măcieș). Fig. Rumeneala obrajilor.
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj pe buze. – Din ruj.
RUJÁ vb. I. refl. A-și da cu ruj (pe buze, pe față). [< ruj].
RUJÁ vb. refl. a-și da cu ruj (pe buze). (< ruj)
rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză
!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui