Toate definitiile

RONȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul celui care roade cu dinții un aliment tare. – Onomatopee.

RONŢ s. v. cartilaj, zgârci.

cronț și cranț (est) și ronț (vest și sud) interj. care arată huĭetu dinților care rod orĭ mănîncă lucrurĭ uscate.

ronț-, V. cronț-.

ronț interj.

*rond, -ă adj. (fr. rond, lat. rotundus, rotund). Rătund [!], vorbind de un fel de litere scrise c´o peniță cu botu lat (Barb.). S. f., pl. e. Notă întreagă care valorează cît doŭă note albe (Barb.). S. n., pl. urĭ (fr. rond-point). Rătunzitură [!], pĭață rătundă într´o grădină mare saŭ pe o șosea plantată (Munt. Pop. ront). Un fel de manta femeĭască lungă fără mînicĭ (ca o pelerină) care a fost la modă pe la 1880, numită și rotondă (Munt. Pop. ront). Gardă de noapte, caraulă (rus. rund): a fi de rond. Oameniĭ care compun caraula: trece rondu.