Toate definitiile

RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.

RINDEÁ s. (TEHN.) (pop.) făţuitor, (înv. şi reg.) teşcherea, (reg.) strujniţă. (A da o scândură la ~.)

rindeá (rindéle), s. f. – Fățuitor, gealău. – Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (per.) rende (Șeineanu, II, 301; Lokotsch 1699); cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende. – Der. rindui (var. rîndui), vb. (a fățui cu rindeaua).

rindeá (sud) și rîndeá (Mold. sud) f., pl. ele (turc. pers. rende, rindea, randea, d. pers. rend, a răzui. V. randea). O unealtă de netezit scîndurile și alte forme ale lemnuluĭ împingînd-o cu amîndoŭă mînile [!] și făcînd să se desprindă surcele. A da la rindea, a trage la rindea, a netezi cu rindeaŭa, a rîndui. – În nord gealăŭ. V. cĭoplitor, fățuĭesc, pingea.

rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele

rindeá (sud) și rîndeá (Mold. sud) f., pl. ele (turc. pers. rende, rindea, randea, d. pers. rend, a răzui. V. randea). O unealtă de netezit scîndurile și alte forme ale lemnuluĭ împingînd-o cu amîndoŭă mînile [!] și făcînd să se desprindă surcele. A da la rindea, a trage la rindea, a netezi cu rindeaŭa, a rîndui. – În nord gealăŭ. V. cĭoplitor, fățuĭesc, pingea.

rîndeá, V. rindea.