Toate definitiile

RICÍNĂ, ricine, s. f. 1. Toxină vegetală care se găsește în semințele de ricin și care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. 2. (Pop.) Ulei de ricin. – Ricin + suf. -ă.

RICÍNĂ s. v. ulei de ricin.

RICÍNĂ s.f. Toxină vegetală extrasă din semințele de ricin, care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. [< it. ricina, cf. fr. ricin].

RICÍNĂ s. f. toxină vegetală din semințele de ricin, care aglutinează globulele sângelui. (< it. ricina)

*ricín m. (lat. ricinus, it. ricino, fr. ricin; ngr. ritsinon și retsina). Bot. O plantă eŭforbiacee cu frunze marĭ palmate originară din Africa, unde ajunge un adevărat copac de 10-12 metri, și cultivată ca plantă ornamentală și´n Eŭropa, unde ajunge pînă la 2-3 metri (ricinus communis). Pop. recin, rețin și rețină. – Din semințele eĭ, ca niște boabe de fasole, se scoate cunoscutu purgativ numit unt de ricin, care e foarte eficace. Supt [!] formă de infuziune, 5-6 semințe produc un efect puternic, ĭar dacă-s maĭ multe, rănesc mațele și pot avea urmărĭ grave. În China, untu saŭ uleĭu de ricin se întrebuințează la bucate !

ricínă (toxină vegetală) s. f., g.-d. art. ricínei; pl. ricíne