Toate definitiile
RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică. 2. Orator. [Var.: (înv.) rítor s. m.] – Din ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.
RÉTOR s. v. orator.
RÉTOR s.m. 1. (Ant.) Profesor de retorică. 2. Orator. [Cf. lat., gr. rhetor, it. retore, fr. rhéteur].
RÉTOR s. m. 1. (ant.) profesor de retorică. 2. orator. (< ngr. ritor, lat. rhetor)
rétor (rétori), s. m. – Orator. – Var. înv. ritor. Fr. rhéteur și anterior (sec. XVIII, cf. Gáldi 246), din ngr. ῥήτωρ. – Der. retoric, adj.; retorică, s. f., din fr.; ritos, adj. (clar, deschis), din ngr. ῥητῶς (Cihac, II, 693; Gáldi 246); ritoricesc, adj. (înv., retoric); ritorie, s. f. (înv., retorică, discurs).
*rétor m. (lat. rhétor, rhétoris, d. vgr. rétor, rétoros. V. ritor). Profesor de retorică la vechiĭ Grecĭ (ca Gorgias) și la Romanĭ. Astăzĭ, orator enfatic care vorbește după regulele retoriciĭ, dar sec în fond.