Toate definitiile

PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calități expectorante și a unor proprietăți care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

PĂTLÁGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcinţica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruţele (pl.), limbariţă, coada-şoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălţilor, limba-broaştei, limba-oii, limba-şarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.

pătlágină (pătlágini), s. f. – Iarbă-mare (Plantago maior). – Var. (Mold.) patlagină, platagină, (Oaș) plătanger. Lat. platagĭnem (Pușcariu 1288; Candrea-Dens., 1360; REW 6577), cf. it. piantagine, fr. plantain, sp. llantén.

pătlágină f., pl. ĭ (îld. *plîntágină, d. lat. plantágo, -áginis și infl. pe urmă de pătlăgică; it. piantágine, fr. plantain, sp. llanten, pg. tanchagem). O plantă joasă cu frunza lungăreață ca o limbă cu șănțulețe pe ĭa [!], numită și limba oiĭ (plantago major, lanceolata ș. a.) Îs maĭ multe varietățĭ, amare și astringente, și de aceĭa-s întrebuințate de popor la rănĭ. Pătlagină de apă, limbariță. – În est pat-, în Olt. plat-.

pătlágină (pă-tla-) s. f., g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini

patlágină, V. pătlagină.