Toate definitiile

PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

PIERÍ vb. 1. v. dispărea. 2. a dispărea, a se pierde, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. v. muri. 4. v. cădea. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. dispărea. 8. v. sfârşi.

PIERÍ vb. v. asasina, omorî, suprima, ucide.

A pieri ≠ a (se) naşte, a învia, a trăi, a vieţui

pierí (piér, ít), vb. – 1. A dispărea. – 2. A muri. – 3. A muri năprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s. f. (dispariție, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fără motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin îl consideră în mod echivoc ca format după lat. pernĭciōsus; pieire, s. f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieri › piei; pierit (var. perit), adj. (dispărut, sfîrșit; palid); pierit, s. n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritură, s. f. (căzătură, mortăciune; Trans., semănătură cu plante pipernicite, rare); răspieri, vb. (a dispărea), rar.

per (est) și pĭer (vest), a -í v. intr. (lat. pĕr-eo, pĕr-ire, d. eo, ire, a merge, a te duce; it. perire, pv. cat. perir, fr. périr; sp. pg. perecer. – Să peară [est], să pĭară [vest]. Se zice și eŭ pĭeĭ, tu pĭeĭ, să pĭeĭe, pĭeĭe ! V. ĭes, suĭ, adițiune, inițial). Dispar, vorbind de ființe orĭ de lucrurĭ: el a perit din ochiĭ meĭ. Mor într´un războĭ, într´o catastrofă, într´o epidemie: regimente întregĭ aŭ perit la atac, pereaŭ vitele cu miile. Mor mizerabil: aĭ să perĭ, bețivule !

pĭáră, V. per, pĭer.

pĭer, V. per.

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd