Toate definitiile

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî vb. IV.] – Din bg. ocerea.

OŢĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoşa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, ţipa, urla, zbiera, zgudui.

oțărắsc, a -î́ v. tr. (vechĭ oțeresc, d. sîrb. cjeriti, bg. ocervam, rus. [o]ščéritĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a rînji. V. știresc). Îngrozesc, înfiorez, displac adînc. V. refl. Mă înfior de dezgust orĭ de groază (de ex., un copil căruĭa nu-ĭ place un medicament). Mă înfuriĭ, mă îndîrjesc.

!oțăr'î (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărắște, imperf. 3 sg. se oțărá, perf. s. 3 sg. se oțăr'î, 3 pl. se oțărấră; conj. prez. 3 să se oțăráscă; ger. oțărấndu-se; part. oțărất