Toate definitiile
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”.
otác n., pl. e (turc. otak, d. ar. otagh, cort mare și împodobit). Vechĭ. Cort de comandant. Azĭ. Sud. Adăpost provizoriŭ de plugarĭ saŭ de cĭobanĭ la cîmp (odaĭe) orĭ de pescarĭ. Culcuș: otacu hoților. Btș. Baracă pe roate. – Și hotac (Munt. vest). V. saĭvan.
OTÁC, otace, s. n. (Reg.) 1. Colibă care servește ca adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; odaie. 2. Loc împrejmuit, pe câmp sau la munte, unde stau (noaptea) oile sau vitele. [Pl. și: otacuri] – Din tc. otak „cort mare”.
otác (otácuri), s. n. – 1. Tabără, cazarmă, cantonament. – 2. Refugiu. – 3. Stînă. Tc. otak ‹ arab. otagh (Loebel 71; Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1592). Sec. XVII.