Toate definitiile
ÓSTIE1, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor. – Din sl. ostĩ.
ÓSTIE2, ostii, s. f. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran. – Din germ. Hostie, lat. hostia.
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.
ÓSTIE s. (PESCUIT) (reg.) furcă, ţăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.
ÓSTIE s. v. furcă.
ÓSTIE1 s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].
ÓSTIE2 s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].
ÓSTIE s. f. pâine folosită (azimă) pentru cuminecătură în cultul catolic și luteran. (< germ. Hostie, lat. hostia)
óstie (óstii), s. f. – Furcă de pescuit. Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin), cf. sb., slov. osti, rus. ostie.
1) óstie f. (rus. óstie, ostĭ, vîrf de împuns, ghimpe, vsl. ostĭ, osie; sîrb. osti [f. pl.], trident, furcă, osina, osje, mustața spiculuĭ). Furcă de ucis peștiĭ în apă, numită și sandólă.
2) *óstie f. (lat. hostia). Victimă mică (oaĭe, capră, porc) sacrificată la Romanĭ. Azĭ, la catolicĭ, azimă pe care preutu [!] o sfințește la liturghie.
óstie (-ti-e) s. f., art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)