Toate definitiile

ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a investi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi.

ORÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. a aranja, a reglementa, a stabili, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Şi-a ~ situaţia neclară.) 3. a aranja, a rezolva, (înv.) a chivernisi. (Şi-a ~ nişte treburi.) 4. v. institui. 5. v. hărăzi. 6. a hotărî, a lăsa, a rândui, a statornici. (Aşa a ~ Dumnezeu.)

ORÂNDUÍ vb. v. comanda, curăţa, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.

orînduĭésc și (vechĭ) -désc v. tr. (vsl. urenditi). Rînduĭesc, dispun, hotărăsc, fixez, stabilesc: cum a orînduit Dumnezeŭ, așa să fie! Așez, rînduĭesc, pun în ordine: guvernu a orînduit lucrurile așa. Numesc, pun într´o funcțiune: l-aŭ orînduit domn.

orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă