Toate definitiile

ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., scr. orešak.

ORÉŞNIŢĂ s. (BOT.; Lathyrus tuberosus) (reg.) bobuşor, fasolică, măzărică, sângele-voinicului.

ORÉŞNIŢĂ s. v. indruşaim, sângele-voinicului.

oráșniță și oréșniță f., pl. e, și orăstică f., pl. icĭ și ele (rudă cu bg. orieh, nucă, orĭešak, nucet, orĭeško, alună; rus. orieh, alună, orĭesĭna, alun, orĭešnik, aluniș, orĭ cu rut. horóh, dim. horošók, mazăre. P. orăstică, cp. cu ristic). Un gen de plante leguminoase papilionacee dintre care o varietate are o rizomă care, la punctele de ramificațiune, face niște tubércule comestibile marĭ cît alunele (órobus [saŭ láthyrus] niger, tuberosus ș. a.). – Se numește și bobușor, fasolică, măzăriche și pupăză. V. alunele.

oréșniță, V. orașniță.

oréșniță s. f., g.-d. art. oréșniței; pl. oréșnițe