Toate definitiile

ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență al rațiilor alimentare și al soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär.

ORDINÁR adj., s., adv. 1. adj. normal, obişnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obişnuit, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeţi numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Pânză ~.) 4. adj. v. inferior. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocănesc. 7. adv. v. mitocăneşte.

Ordinar ≠ deosebit, grozav, extraordinar, neordinar, proeminent, uimitor

ORDINÁR, -Ă adj. 1. Comun, obișnuit. ♦ (Mat.) Fracție ordinară = raport între două numere întregi. 2. Inferior din punct de vedere calitativ; rău, prost. ♦ Vulgar, scârbos; josnic. [Cf. fr. ordinaire, lat. ordinarius].

ORDINÁR, -Ă I. adj. 1. obișnuit, normal, comun. ♦ sesiune ~ă = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare; (lat.) fracție ~ă = raport între două numere întregi. 2. de calitate inferioară; prost. ◊ vulgar, grosolan; josnic. II. s. m. autoritate ecleziastică, episcop diecezan. (< fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär)

*ordinár, -ă adj. (lat. ordinarius). Obișnuit frecŭent, comun, care se întîmplă saŭ se vede des: prînz ordinar, vanitatea e un defect foarte ordinar. Obișnuit, ca majoritatea, cu drepturĭ depline: membru ordinar al uneĭ societățĭ, profesor universitar ordinar (în Germania). Fig. De rînd, comun, vulgar, lipsit de distincțiune: față, purtare ordinară. S. n. fără pl. Mîncarea saŭ solda generală a uneĭ trupe: solda soldaților pedepsițĭ maĭ grav se varsă la ordinar. Adv. În mod ordinar: acest om se poartă ordinar. De ordinar, de obiceĭ de cele maĭ multe orĭ: pe aicĭ mă plimb eŭ de ordinar.

ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre