Toate definitiile

ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clar viziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi.

ORBÍRE s. 1. v. cecitate. *2. v. rătăcire.

orbíre f. Acțiunea de a orbi și starea de a fi orb. Fig. Lipsă de rațiune din cauza pasiuniĭ: a te lupta cu orbire.

orbíre s. f., g.-d. art. orbírii