Toate definitiile

ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus.

ONORÍFIC adj. (rar) onorar.

ONORÍFIC, -Ă adj. 1. Care aduce o distincție, onoruri, fără însă a atrage după sine avantaje sau profituri materiale. 2. Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație; de onoare. [< fr. honorifique].

ONORÍFIC, -Ă adj. 1. (despre titluri, distincții, funcții etc.) care aduce onoruri, fără a trage un avantaj, profit material. ◊ care îndeplinește o funcție fără a fi retribuit. 2. căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație. (< fr. honorifique, lat. honorificus)

*onorífic, -ă adj. (lat. honoríficus, d. honor, onoare, și fácere, a face). Onorar, care face onoare pin [!] persoana luĭ: membru onorific. Care procură onorurĭ (dar nu leafă): titlu onorific. Adv. În mod onorific: a funcționa onorific.

onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice