Toate definitiile

ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus.

ONERÓS adj. v. apăsător, copleşitor, covârşitor, dezavantajos, greu, ilegal, ilicit, incorect, împovărător, necinstit, necorect, nefavorabil, nelegal, neonest, neprielnic.

ONERÓS, -OÁSĂ adj. Costisitor, împovărător, apăsător; dezavantajos. ♦ (Jur.) Cu titlu oneros = cu condiția de a suporta anumite cheltuieli sau sarcini. [< fr. onéreux, lat. onerosus < onus – sarcină].

ONERÓS, -OÁSĂ adj. (despre contracte, convenții etc.) care impune suportarea unor cheltuieli mari. ♦ (jur.) cu titlu ~ = cu condiția de a suporta anumite cheltuieli sau sarcini. ◊ costisitor, împovărător, apăsător; dezavantajos. (< fr. onéreux, lat. onorosus)

*onerós, -oásă f. (lat. onerosus, d. onus, óneris, sarcina). Greŭ, încărcat de cheltuĭelĭ: succesiune oneroasă. Titlu oneros, posesiune de care e legată o obligațiune: a obținea [!] o moșie cu titlu oneros. Fig. Greŭ, incomod: datorie oneroasă. Adv. În mod oneros.

onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse