Toate definitiile

OBSECRÁȚIE, obsecrații, s. f. Figură retorică prin care oratorul imploră ajutorul zeilor sau al oamenilor. [Var.: obsecrațiúne s. f.] – Din fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis.

OBSECRÁȚIE s.f. Figură de retorică prin care oratorul cheamă în ajutor zeii sau oamenii. V. deprecație. [Gen. -iei, var. obsecrațiune s.f. / cf. lat. obsecratio, fr. obsécration].

OBSECRÁȚIE s. f. figură retorică prin care oratorul invocă zeii sau oamenii. (< fr. obsécration, lat. obsecratio)

*obsecrațiúne f. (lat. obsecrátio, -ónis, d. ób-secro, -secráre, a ruga în numele zeilor, compus al luĭ sacrare, a consacra, d. sacer, sacru). Ret. Figură pin [!] care oratoru imploră ajutoru zeilor, al luĭ Dumnezeŭ saŭ al uneĭ persoane. Pl. La Romanĭ, rugăciunĭ publice ordonate cînd patria era în pericul [!]. – Și -ație.

obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)