Toate definitiile
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.
OBIECTÍV adj., s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauză. 5. s. v. scop. 6. s. v. ţintă. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. întreprindere.
Obiectiv ≠ subiectiv
OBIECTÍV s.n. 1. Lentilă sau sistem optic care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ♦ Ținta asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. Întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. ♦ Loc care prezintă interes pentru turiști. ♦ (Fig.) Scop, țel, țintă. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].
OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus].
obiectív1 (-biec-) adj. m., pl. obiectívi; f. obiectívă, pl. obiectíve
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
OBIECTÍV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conștiinței și independent de ea. 2. imparțial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ◊ țintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turiști. 5. (fig.) intenție, scop, țel, țintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus)
*obĭectív, -ă adj. (lat. ob-jectivus). Relativ la obĭect, care e în obĭect, nemodificat de sentiment (în opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectivă. S. n., pl. e. Arm. Scop, țintă de atac: obĭectivu uneĭ operațiunĭ militare. Acea sticlă a uneĭ lunete care e întoarsă spre obĭectu pe care vreĭ să-l vezĭ (în opoz. cu ocular). La un aparat fotografic, partea care conține lentila pin [!] care trece lumina în ainte [!] de a ajunge în camera obscură. Adv. În mod obĭectiv, conform realitățiĭ: a judeca obĭectiv.