Toate definitiile
NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 4. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. II. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
NOU adj. 1. inutilizat, nefolosit, neîntrebuinţat, neutilizat, neuzat. (O tigaie ~.) 2. v. nepurtat. 3. v. perfecţionat. 4. v. neologic. 5. v. recent. 6. v. original. 7. v. actual.
NOU adj. v. desfundat, desţelenit.
Nou ≠ vechi
NOU-NĂSCÚT s. v. sugar.
nóu (nóuă), adj. – Recent, proaspăt, tînăr. – Mr. nou, noauă, megl. nou, nouă, istr. now, nowe. Lat. nōvus (Pușcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it. nuovo (sard. nou), prov. nueu, fr. neuf, sp. nuevo, port. nono. – Der. noutate, s. f. (știre proaspătă, inovație, schimbare), care poate fi în egală măsură der. intern cu suf. -tate sau reprezentant al lat. nōvĭtātem (Pușcariu 1194; Candrea-Dens., 1247); înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o biserică; refl., a îmbrăca pentru prima oară ceva); înoitură, s. f. (înv., restaurare, reabilitare, inovație); înoitor, s. m. (înv., inovator); reînoi, vb. (a renova, a repeta), creație improprie; pre(î)noi, vb. (a renova); pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator). Novitale, s. f. pl. (noutăți de ultimă oră), din it. novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (sec. XIX).
noŭ, nóŭă adj., pl. f. (est) noŭă, din *noŭe și (vest) noĭ (lat. nŏvus, vgr. néos, scr. nava-s, germ. neu, vsl. novŭ; it. nuovo, sard. nou, nova, pv. nueu, nova, fr. neuf, neuve, sp. nuevo, pg. novo. V. iznoavă). Care există de puțin timp, care e decurînd, care nu era știut în ainte: carte noŭă, haĭne noŭă, vin noŭ, ideĭe noŭă. Care urmează după alțiĭ saŭ altele de acelașĭ fel: elevĭ noĭ, noŭ rege, noŭ guvern. Novice, care s’a apucat curînd de lucru: lucrător noŭ, Lumea noŭă, America. Lume noŭă, oamenĭ de curînd venițĭ, oaspețĭ. O noŭă lume, alt-fel de vĭață, alte orizonturĭ. Cuvinte noŭă, cuvinte uzitate de curînd. Om noŭ, om care s’a ridicat singur, om fără strămoșĭ iluștri și a devenit ilustru de curînd: Cicerone era un om noŭ printre nobiliĭ romanĭ. Adv. De curînd: noŭ născut, noŭ căsătorită (dar și adj.: noŭ născut). Din noŭ, ĭar, înc’o dată. V. vechĭ.
nou1 adj. m., f. nóuă; pl. m. și f. noi
*nou2 s. n., art. nóul
nou-alés adj. m., pl. nou-aléși; f. nou-aleásă, pl. nou-alése
nou-născút adj. m., s. m., pl. nou-născúți, art. nou-născúții; adj. f., s. f. nou-născútă, g.-d. art. nou-născútei, pl. nou-născúte
nou-noúț (fam.) adj. m., pl. noi-noúți; f. nóuă-noúță, pl. noi-noúțe
nou-venít adj. m., s. m., pl. nou-veníți, art. nou-veníții; adj. f., s. f. nou-venítă, g.-d. art. nou-venítei, pl. nou-veníte
crai-nóu (lună nouă) s. m.
ánul Nou (sărbătoare) s. propriu m., g.-d. ánului Nou