Toate definitiile

MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.

MĂTÁNIE s. v. reverenţă.

mătánie (mătắnii), s. f. – 1. Genuflexiune, aplecare. – 2. Respect, ascultare. – 3. (Pl.) Rozariu. Var. metanie. Mr. mitane, megl. mitańă. Ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer, Gr., 97). Sec. XVII.

mătánie, V. metanie.

metánie f., pl. aniĭ și ăniĭ (ngr. metánia, vgr. metáneia, schimbare de opiniune, penitență, prosternare saŭ plecăcĭune de penitență, d. meta, trans-, și noéo, cuget, concep, nóos, nûs, opiniune, de unde vine și ngr. nóima, rom. noĭmă; vsl. metaniĭa, metaniĭe. V. dihonie, pronie). Plecăcĭune pînă la pămînt pe care creștiniĭ ortodocșĭ o fac cînd se închină luĭ Dumnezeŭ. (Asta e un obiceĭ oriental fără nicĭ o valoare religioasă. De aceĭa cade în desuetudine): a bate, a face metăniĭ. Locu de închinăcĭune al unuĭ călugăr, mînăstirea de care depinde. Șirag de mărgele pe care călugăriĭ și alțiĭ le țineaŭ odinioară în mînă jucîndu-se cu ele. – Și mătanie, pl. ăniĭ.

mătánie (plecăciune) (-ni-e) s. f., art. mătánia (-ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătắnii, art. mătắniile (-ni-i-)