Toate definitiile
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, meșteșug (care cere pricepere). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -ie.
MĂIESTRÍE s. 1. artă, dibăcie, iscusinţă, îndemânare, meşteşug, pricepere, ştiinţă, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. v. virtuozitate.
MĂIESTRÍE s. v. complot, conjuraţie, conspiraţie, dar, descântec, farmec, favoare, graţie, har, intrigă, magie, maşinaţie, stratagemă, subterfugiu, şiretenie, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, uneltire, viclenie, vicleşug, vrajă, vrăjitorie.
Măiestrie ≠ neiscusinţă
măĭestríe f. (d. măĭestru). Abilitate, iscusință, pricepere, dibăcie: albinele fac faguriĭ cu măĭestrie. Vechĭ. Artă, meșteșug, meserie. Aparat, mașină, invențiune. (V. cursă 1). Ghicitoare. V. șmecherie.
măiestríe1 (pricepere) s. f., art. măiestría, g.-d. măiestríi, art. măiestríei
măiestríe2 (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile