Toate definitiile

MĂCIUCA-CIOBÁNULUI s. v. rostogol, scai, scaiete, tătarnică.

MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.

MĂCIÚCĂ s. 1. v. ciomag. 2. v. mai. 3. v. măciulie.

MĂCIÚCĂ s. v. baston, cârjă, prisnar, prâsnel, sfârlează, titirez.

măciúcă (măciúci), s. f. – 1. Ciomag, bîtă. – 2. Aparat de gimnastică. – Var. (Trans., Banat) mocioacă. Mr. mățucă, megl. măcioc, măciucă, ceamugă. Formație expresivă, bazată pe rădăcina măc-, cf. moacă și celelalte ex. adăugate acolo; format ca și căciulă din coc (cf. măciulie față de căciulie, și pentru alternanța suf., năpîrcă față de șopîrlă). Forma inițială trebuie să fi fost măciugă, cf. măiug, svîrlugă și megl. Pentru valoarea expresivă, cf. sp. machuca „mai”, machucar „a lovi cu ciomagul”, bazate pe aceeași idee de „obiect rotund” (Corominas, III, 393). În mod tradițional se admite că e vorba de un lat. *matteuca, cf. v. port. massuca, fr. massue, picard. machuque (Philippide, Principii, 63; Pușcariu 1011; Candrea-Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această der. este greu de admis, bazîndu-se pe un lat. mateola, rara și puțin atestat, și pe suf. -uca, socotit de origine galică. Der. măciucaș (var. măciucar), s. m. (bătăuș); măciucat, adj. (care are la capăt o sferă); măciucos, adj. (în formă de măciucă); măciulie (var. Banat mociolie), s. f. (sferă, cap, bulb); cf. it. maciulla (var. Trans. băciulie, bociulie, pare să se explice prin încrucișarea cu mag. bötök „bumb, boboc”, cf. Tiktin); mașcat (var. mășcat, megl. măcicat), adj. „grăunțos”, în loc de măci(u)cat (Densusianu, GS, VI, 364; REW 5426; după Cihac, II, 514, din mag. magvas „granulat”. – Din rom. provin bg. mačuk, mačak (Capidan, Raporturile, 208), sb., cr., slov. macuga (Candrea, Elemente, 403), rut. mačug, pol. macsuga (Berneker, II, 1; Wędkiewicz, Mitt. Wien, I, 265), ngr. ματσούϰα (după Roesler 573 și Cihac, II, 671, rom. provine din ngr.), mag. macsuka, matyuka.

măcĭúcă f., pl. ĭ (lat. *matteuca = mattéola, dim. d. máttea, măcĭucă; it. mazza, mazzo, pv. cat. massa, fr. masse, massue, sp. maza, mazo, pg. maça, maço. D. rom. vine ngr. matzúka, și d. it. vine ngr. máiza; sîrb. mačuga, bg. mačuk, rut. mačug, pol. maczuga. V. măcĭulie). Baston (băț) gros c´o unflătură [!] saŭ boambă la capăt și care se întrebuința odinioară și ca armă de războĭ (V. bîtă). Lovitură de măcĭucă: a trage o măcĭucă. Fig. A ți se face păru măcĭucă (de frică), a ți se zbîrli păru (de frică). Prov. Ajunge o măcĭucă la un car de oale, ajunge, de ex., o mustrare unuĭ vinovat. Măcĭuca cĭobanuluĭ, niște felurĭ de scaĭ numițĭ și rostogol (V. rostogol).

rostogól n., pl. urĭ (subst. verbal d. rostogolesc, ca prostovol, d. prostovolesc. V. și rotocol). Prostogol. Un fel de scaĭ (pe care, după ce se usucă, îl rostogolește vîntu), numit și măcĭuca cĭobanuluĭ (echinopus sphaerocéphalus și commutátus). De-a rostogolu, de-a dura, rostogolind: a duce un butoĭ de-a rostogolu. A da de-a rostogolu, a rostogoli. – Și de-a răsto- și răstăgolu (Cov.) și de-a păstrăvălu (Bz.). V. tumbă.

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci