Toate definitiile
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.
MÂNDRU adj. 1. v. demn. 2. semeţ, ţanţoş, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 3. v. îngâmfat. 4. v. trufaş.
MÂNDRU adj. v. arătos, bun, capabil, chipeş, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înţelept, înzestrat, maiestuos, măreţ, minunat, pregătit, priceput, semeţ, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic.
Mândru ≠ modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit, pocit, urât
mîndru (mấndră), adj. – 1. (Înv.) Înțelept, prudent. – 2. Falnic, orgolios. – 3. Frumos, drăguț. – Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ „înțelept” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), cf. ceh. moudriti se „a se înfumura”. – Der. mîndră, s. f. (iubită, prietenă); mîndrenie, s. f. (Trans., frumusețe); mîndreță (var. mîndreață), s. f. (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, vb. refl. (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, s. f. (înv., înțelepciune; orgoliu); înmîndri, vb. (a iniția, a deschide ochii), înv., din sl. umądriti se; poșmîndri, vb. ( Banat, a socoti), a cărui der. nu este clară; preamîndru, adj. (înțelept), din sl. prĕmądrŭ; preamîndrie, s. f. (înțelepciune), sec. XVI, înv.
mî́ndru, -ă adj. (vsl. mondrŭ, priceput, germ. munter, vioĭ, treaz). Vechĭ. Înțelept. Azĭ. Plin de o nobilă încredere în meritu luĭ, al familiiĭ saŭ al țăriĭ luĭ: Românu e mîndru de numele de Român. Trufaș, fudul, orgolios, îngînfat [!]: adevăratu nobil nu e mîndru de averea luĭ. Frumos, superb, splendid: o mîndră fată, niște mîndre plaĭurĭ. S. f. Fată orĭ femeĭe frumoasă, ĭubită. Mîndra nopțiĭ, jalapa. Adv. Cu mîndrie.
mấndru1 adj. m., pl. mấndri; f. mấndră, pl. mấndre
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii