Toate definitiile
mult (-tă), adj. – 1. Abundent. – 2. (Adv.) Destul, considerabil, enorm, în catitate mare. – 3. (Adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. – Mai mult, încă, în plus. – Cel mult, numai, atît. – De mult, altădată, cu lung timp în urmă. – Prea mult, peste măsură, în exces. – 4. (Adv.) Numai, abia, doar. – 5. (S. n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. – Mulți, lume, nenumărați oameni. – Multe, nenumărate lucruri. – Și mai multe nu, neapărat, cu orice preț. Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. – Mr. multu, megl. mult, istr. munt. Lat. multus (Pușcariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740), cf. it. molto, prov., cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito. – Der. multicel (var. multișor), adj. (destul); mulțime (var. înv., mulție), s. f. (oameni mulți, multitudine, abundență); înmulți (var. mulți), vb. (a multiplica; a augmenta; refl., a se reproduce); înmulțire, s. f. (multiplicare); înmulțitor, s. n. (multiplicator); deînmulțit, s. n. (primul factor al unei înmulțirii). Mulțumi (var. înv., mulțemi, Trans., mulțămi), vb. (a satisface, a sătura; a premia, a gratifica, a plăti, a-și exprima satisfacția prin cuvinte de grație; refl., a fi satisfăcut; refl., a fi, a se arăta sătul, a nu putea mai mult), este fără îndoială, un der. de la mulțime (› *mulțimi › mulțemi), ca îndestula de la destul. Der. general admisă, din la mulți ani (Crețu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Bărbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibilă, fiindcă astfel de compuse nu sînt curente în rom. (Trans., mulțam nu este un rezultat al lui mulți ani, ci o var. dialectală a lui mulțumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη „să trăiască mulți ani” › στολλάτη „mulțumesc” este sugestiv, fără să constituie un argument hotărîtor, fiindcă acest etimon nu explică celelalte sensuri ale cuvîntului). Der. mulțămeală, s. f. (gratitudine), înv.; mulțumită (var. mulțămită), s. f. (premiu, recompensă; recunoștință); mulțumitor (var. mulțămitor), adj. (satisfăcător, suficient, recunoscător); nemulțumire, s. f. (neplăcere); nemulțumit, adj. (nesatisfăcut, mofturos); nemulțumitor, adj. (care nu dă satisfacție). – Der. din fr. multiplu, adj.; multiplica, vb.; multiplicator, adj.; multiplicat, s. n.; multiplicitate, s. f.; submultiplu, s. n.
MULT, -Ă, mulți, -te, adj., adv. 1. Adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporții mari, de durată lungă. ◊ Loc. adv. De (mai) multe ori sau in (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ◊ Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (și variate). ◊ Expr. A nu ști multe = a) a trece repede la acțiune, a lua hotărâri energice; b) a se supăra ușor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (și de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe și mărunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Și mai multe nu = neapărat, cu orice preț. 2. Adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanță mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ◊ Cu mult = în foarte mare măsură. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în construcții negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ◊ Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantității, duratei, intensității (extreme) etc. ◊ Expr. Mai mult sau mai puțin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depășește ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult și bine = vreme îndelungată. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârșitul unei acțiuni; b) a fi aproape de sfârșitul vieții, a nu mai avea de trăit decât puține zile. ♦ (Înv. și reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) în cel mai înalt grad; foarte, extrem. [Gen.-dat. pl. m. și f. multora] – Lat. multus, -a, -um.
MULT adj., adv. 1. adj. v. numeros. 2. adv. v. greu. (Pachetul atârnă, cântăreşte ~.) 3. adv. vârtos, zdravăn. (Bea ~.) 4. adv. v. departe. 5. adv. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adv. intens, tare. (A suferit ~.) 8. adv. rău, tare. (S-a chinuit ~.) 9. adv. tare. (~ ar vrea să se plimbe.) 10. adj. v. variat.
Mult ≠ puţin, niţel, oleacă, scurt
mulți pr. m., f. múlte; g.-d. m. și f. múltora
!de mult (de vreme îndelungată) loc. adv. (n-a mai venit ~; răspunde la întrebarea: de când?)
mult, -ă adj. (lat. mŭltus, mult; it. molto, sic. multu, pv. mout, vfr. molt, mout, cat. molt, sp. mucho, muy, pg. multo). În mare număr orĭ cantitate: mulțĭ oamenĭ, multe lucrurĭ; multă lume, apă. Maĭ mulțĭ, cîțĭ-va, un număr indefinit. N. pl. Multe lucrurĭ: învățațiĭ știŭ multe. A nu ști multe, a nu umbla cu formalitățĭ, a termina lucrurile energic: acest prefect nu știe multe, și de aceĭa toțĭ îĭ știŭ de frică. A te supăra ușor, a lovi îndată: ferește-te de nebun, că nu știe multe. Adv. În mare cantitate, cu mare intensitate, tare, foarte: a ploŭat mult, mult mă mir. Timp îndelungat, mult timp: apa a curs mult, mult am răbdat. De mult, cu mult timp în ainte [!], de mult timp: știam de mult (saŭ: de demult). Cu mult, cu mare diferență de timp, de grad: știam cu mult (timp) în ainte [!], l-a întrecut cu mult. De multe orĭ, adese-orĭ, des. De maĭ multe orĭ, de cîte-va orĭ. Mult și bine, orĭ-cît timp: poțĭ să bațĭ mult și bine: nu ți se va deschide! Maĭ mult orĭ maĭ puțin (saŭ și: mult, puțin), întru cît-va, într´o oare-care măsură, cam: acest țăran e maĭ mult orĭ maĭ puțin instruit. Cel mult, maximum, în cel maĭ răŭ caz: acest moșneag are cel mult 80 de anĭ. Interj. Ce!, cît de!: Mult e dulce mĭerea! Mult e bine aicĭ! Mult eștĭ prost, măĭ!
!mai-mult-ca-perféct s. n., art. mai-mult-ca-perféctul
!mult1 adj. pr. m., pl. mulți; f. múltă, pl. múlte; g.-d. pl. m. și f. (numai antepus) múltor
*mult2 adv.
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul