Toate definitiile

MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație nenorocită, vrednică de plâns. – Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care arată o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

MIZÉRIE s. 1. v. sărăcie. 2. sărăcie, (pop.) scăpătare, (înv. şi reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.)

Mizerie ≠ belşug, bogăţie, bunăstare, opulenţă, prosperitate

MIZÉRIE s.f. 1. Stare de sărăcie extremă. ◊ De mizerie = sărăcăcios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns, de milă. 2. (La pl.) Lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. [Gen. -iei. / < lat. miseria, cf. fr. misère].

MIZÉRIE s. f. 1. stare de sărăcie extremă. ◊ aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns. 2. (pl.) lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. (< lat. miseria, fr. misère)

*mizérie f. (lat. miseria, d. miser, sărac, nenorocit. V. meserie). Mare sărăcie: a muri de mizerie, în mizerie. Mare neplăcere, lucru penibil: e o mizerie să aĭ a face cu acest om. Pl. Nenorocirĭ, plictiselĭ: mizeriile vĭețiĭ. A face cuĭva mizeriĭ, a-l șicana, a-l plictisi.

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)