Toate definitiile
CÂINELE-MÍC s. v. sfredelul.
cígă mícă s. f. – Varietate de ciuperci. Mag. csigabiga „melc,” prin falsă asociere cu mic (Cihac, II, 490; DAR).
DROPIŢĂ MÍCĂ s. v. spurcaci.
DROPIE MÍCĂ s. v. spurcaci.
PAŞTELEMÍC s. v. mătcălău.
STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
PLOIER GULERAT MÍC s. v. prundăraş.
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă, puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă) tocată, de fórma unor cârnăciori. condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros: redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins2. scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc. adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau,. cel mai„) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama miresei. – Probabil lat. *miccus.
MIC adj. v. meschin.
MIC adj., s. 1. adj. v. mărunt. 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Plantă ~.) 3. adj. v. redus. 4. adj. v. scurt. (Un text ~.) 5. adj. v. minuscul. 6. adj. v. îngust. 7. adj. v. nespaţios. 8. adj. prost, redus. 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. v. subţire. 11. adj. v. scund. 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. v. pitic. 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. v. mititel. 16. adj. v. neadânc. 17. adj. subţire. (Buze ~.) 18. adj. v. ieftin. 19. adj. limitat, redus. (Un câştig ~.) 20. adj. v. neînsemnat. 21. adj. v. nevârstnic. 22. adj. v. mezin. 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. v. slab. 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. v. scăzut. 27. adj. v. secundar. 28. adj. v. neimportant. 29. adj. v. inferior. 30. adj. puţin, redus, slab. (~ nădejde să ...) 31. adj. insuficient, puţin, redus, slab. (Are posibilităţi ~ de realizare.)
Mic ≠ colosal, înalt, mare
MICUL ECRÁN s. v. televizor.
MICUL DEJÚN s. (englezism) breakfast, (înv. şi pop.) prânzişor, (pop.) prânz, (reg.) prânzuţ.
RAŢĂ MÍCĂ s. v. sarselă.
SOC MÍC s. v. boz, bozie.
VEROLĂ MÍCĂ s. v. variolă, vărsat.
TRESTIE-MÍCĂ s. v. trestie-de-câmp.
VĂRSAT MÍC s. v. pojar, rujeolă.
URSA-MÍCĂ s. v. carul-mic.
mic (mícă), adj. – 1. (Înv.) Puțin, redus: Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). – 2. De mărime redusă. – 3. De ani puțini. – 4. (Arg.) Monedă de 20 de lei. – 5. (Fam., București) Specialitate de carne la grătar. – Mr. ńic, mic, megl., istr. mic. Probabil origine expresivă, dar anterior rom. Trebuie să se pornească de la un lat. *miccus, cf. pic și lat. mica, gr. doric μιϰός, it. miccino, sicil. nicu, calabr. miccu. Pentru a explica lat. *miccus, se pleacă de obicei, fie de la gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu, Elemente, 128; Densusianu, Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559; Pascu, I, 133; Rohlfs, EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la lat. mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim, Rom., LXIX, 97-101). Mai sigur pare să fie că toate aceste cuvinte duc către aceeași sursă expresivă. Cf. mică, nițel. Der. micșor, adj.; micșora, vb. (a reduce, a face mai mic); micșorime, s. f. (micime); micușor, adj. (mititel); micuțel (var. mitutel), adj. (Banat, Trans., mic); mititel, adj. (mic; s. m., specialitate de carne la grătar), formă asimilată din var. anterioară (după Dacor, I, 326, de la un dim. *micicel; după Candrea, de la *michitel); mititică, s. f. (fetiță, copiliță; Arg., închisoare); miciculat, adj. (Banat, micșorat, redus), cu finala expresivă; micime, s. f. (meschinărie, fleac); Michiduță, s. m. (nume popular pentru diavol). – De la micuț provine ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154).
MUSCĂ-D-A-MÍCĂ s. v. muscă columbacă.
Cárul-Míc (constelație) s. propriu n.
mic-gros s. n.
mic, -ă adj., pl. m. și f. ĭ (rudă cu vgr. mikrós, doric, mikkós, mic). De dimensiunĭ reduse: cînele [!] e maĭ mic de cît [!] calu, un oraș mic. Scund: om mic. Tînăr: frate maĭ mic. Copil: cînd eram mic. Fig. Neînsemnat: sumă mică. Meschin, ordinar: avaru are un suflet mic. De mic (ca rut. z malu), de copil, din copilărie: acest om cînta bine de mic. În mic, pe o scară redusă, în dimensiunĭ reduse: hărțile arată țările în mic. A te face mic de frică, a te ghemui, a te tupila de frică.
*tamarísc m. (lat. tamariscus și támarix, -icis). Un copăcel ale căruĭ ramurĭ verzĭ pot înlocui hemeĭu la facerea beriĭ și care dă și o coloare [!] neagră (myricaria [saŭ támarix] germanica). – Pop. cătină mică.
!pelín-míc (plantă) s. m.
!ploiér-míc (pasăre) s. m., pl. ploiéri-míci
mic1 adj. m., f. mícă; pl. m. și f. mici
mic2 (fam.) s. m., pl. mici
mic-burghéz adj. m., s. m., pl. mic-burghézi; adj. f., s. f. mic-burghéză, pl. mic-burghéze
Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.
mîc interj. (rudă pin [!] sunet cu bg. ni vyk, ni gyk, nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîlc). A nu zice nicĭ mîc, a nu crîcni, a nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr, a tăcea molcom. V. mîr, pis.