Toate definitiile

METEÁHNĂ, metehne, s. f. (Pop.) 1. Defect, cusur, lipsă, imperfecțiune. ♦ Pasiune, patimă, slăbiciune. 2. Boală, infirmitate, beteșug. – Et. nec.

METEÁHNĂ s. 1. v. defect. 2. v. patimă.

METEÁHNĂ s. v. anomalie, bubă, cusur, defect, infirmitate, invaliditate, leziune, plagă, rană.

Meteahnă ≠ calitate, virtute

meteáhnă (metéhne), s. f. – 1. (Înv.) Stricăciune, cusur, neplăcere, neajuns, supărare. – 2. Imperfecțiune, defect, lipsă, daună, pată. Creație expresivă, bazată pe ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași mijloace ca în metehău, cf. și mătăhală, metearcă; finala ca în bahnă, care este posibil să fie de asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var. beteahnă, folosită de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbală a acestui autor este cunoscută, e vorba mai curînd de o indicație în plus asupra originii sale expresive.

meteáhnă și (Dos.) beteáhnă f., pl. ehne (d. beteag, după rut. beteha, boală). Cusur, defect (fizic orĭ moral). Vechĭ. Pagubă, vătămare. – La Dos. și teahnă.

meteáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. metéhnei; pl. metéhne